Marfuri contrafacute

Pentru orice produs care apare la comercializare trebuie sa existe o piata, adica un numar de persoane (fizice sau juridice) dispuse sa plateasca un pret pentru achizitia acestora; la fel si pentru marfurile contrafacute trebuie sa existe cerere pentru ca anumiti indivizi sau chiar societati comerciale sa fie dispuse sa produca astfel de produse. Contrafacerile apar in general pe pietele mai sarace, acolo unde exista dorinta sau necesitate de achizitie a unor produse insa nu exista si disponibilitate financiara.

Contrafacerile sunt de mai multe tipuri si clientii pot fi sau nu constienti ca aleg un astfel de produs.

Exista astfel produse care pacalesc prin aspect, mod de ambalare, prezentare grafica a ambalajelor si a descrierii si imita produse consacrate, dar sunt vandute la preturi mai mici. Evident ca in mare parte pretul de achizitie se reflecta in special in intentia de imitare a unui produs / marca consacrate si mai putin in calitatea produsului in sine. In cazul unei posete contrafacute riscul este in special sa te faci de ras in fata unor cunoscatori sau sa trezesti suspiciuni cand tii pe umar o geanta de 4000 euro dar cobori din autobuz, insa daca discutam de rulmenti sa spunem, riscurile sunt altele. Spre exemplu inlocuirea unui rulment cu un reper contrafacut duce in timp la defectiuni premature, la indisponibilizarea vehiculului, a utilajului sau a masinii unelte si la costuri de manopera in plus pentru remedierea defectiunii. Nu mai discutam de pagubele financiare indirecte generate de aceste defectiuni. Aceste repere asa cum spuneam vor sa pacaleasca cumparatorul insa, clientului ar trebui sa i se aprinda un beculet si sa-si puna intrebari atunci cand alege un produs aparent de top la un pret derizoriu. Cum dadeam si mai devreme exemplul nu te poti astepta sa ai de-a face cu un produs original Gucci, Versace, sau Chanel cand il cumperi din targ cu 50 euro iar in magazinul oficial produsul este vandut cu 1500 euro. Sigur ca unii isi asuma acest lucru si sunt convinsi ca este vorba de un produs „fake” (fals) dar accepta situatia; insa la piese de schimb este de preferat sa alegi un produs mai ieftin de la o firma cu mai putin renume decat sa alegi un produs contrafacut care imita un produs de top. Pe langa o calitate mai buna a produsului vei beneficia si de garantie.

O alta gama de produse contrafacute sunt cele vandute legal care imita doar partial elemente grafice ale unor producatori consacrati si aici cred ca multi dintre noi isi amintesc radiocasetofoanele chinezesti „Panasoanic” aparute dupa revolutie care imitau vizual produsele japoneze Panasonic. Aparent faceau acelasi lucru, insa diferenta o puteai sesiza doar dupa ce interactionai cu produsul original. Producatorii acestor imitatii grosolane mizeaza pe imaginea de marca intiparita oamenilor si pe lipsa de atentie si naivitatea acestora cand fac o astfel de achizitie.

Mai exista si produsele care au o marca si o identitate proprie (necunoscuta) dar care nu imita alti producatori insa descrierea produselor si specificatiile tehnice sunt aparent similare unor produse mult mai scumpe. Astfel de produse mizeaza tot pe naivitatea cumparatorilor care cred spre exemplu ca performantele de pompare in  m3 si specificatiile despre fiabilitate a unei pompe submersibile vandute in piata cu 250 lei vor echivala cu performantele unei pompe similare Grundfoss vandute in magazine de specialitate cu 1500 lei. In aceste cazuri difera totul – eficienta, materiale si tehnologii inglobate, consum de curent cat si disponibilitate pentru piese de schimb si service. Sigur ca exista variante de smart buy cand poti alege o pompa decenta cu alte specificatii fata de pompa Grundfoss insa cu un pret mai accesibil – sa zicem 500 lei, pompa ce va functiona corect si nu te va lasa cand iti e lumea mai draga.

Daca te intrebi cum oare este posibil ca astfel de produse sa-si faca loc pe piata, ei bine afla ca ele apar din cauza cererii si de multe ori nici autoritatile nu au parghiile legale pentru a stopa acest fenomen. Ce poti face insa ca sa te pazesti de astfel de achizitii de produse contrafacute – alege sa-ti faci cumparaturile de la furnizori care se respecta, care nu au aparut peste noapte si care oferta garantie reala si suport tehnic pentru produsele achizitionate.

Nu te lasa pacalit de preturi sau reduceri „substantiale” de pret care pot ascunde produse cu defecte.

Nu alege produse „originale” vandute pe sub mana ca fiind „scoase din fabrica” – de cele mai multe ori aceste produse sunt intradevar originale insa sunt produse rebut care sunt scoase de la comercializare din cauza unor defecte de fabricatie mai mult sau mai putin vizibile si trimise pentru a fi reciclate insa intr-un fel sau altul ajung sa fie vandute de diversi indivizi ca fiind produse noi, originale.

Foto: https://www.ntn-snr.com/ro

PIESE ORIGINALE – PIESE AFTERMARKET

 

” OEM , AM, origine, originale, piese de uzina” sunt denumiri folosite frecvent de comerciantii de piese auto, insa foarte adesea confundate de clienti.  In acest articol ne vom lamuri vis a vis de semnificatia acestor termeni si vom desfiinta unele mituri.

 

 

In primul rand sa explicam termenii:

OEM provine din limba engleza si este prescurtarea de la „original equipment manufacturer”. Asta inseamna ca este vorba despre o componenta originala identica cu echiparea masinii. Aceste piese mai sunt denumite si „de origine”, ” de uzina” sau „originale”.

AM termen provenit tot din limba engleza, prescurtarea de la „after market”. Aceasta categorie de piese este reprezentata de repere echivalente d.p.d.v. functional cu echiparea originala, insa produse de alte companii.

Mitul 1: Piesele originale sunt doar cele care poarte insemnele producatorului de masini.

Producatorii de masini apeleaza la producatori independenti in procesul de fabricatie a unei masini. Peste 75% din valoarea unei masini noi este data de componentele produse de producatorii independenti. Aceleasi piese originale sunt comercializate si retelei de dealeri a producatorilor de masini, dar si reparatorilor si distribuitorilor independenti. Comisia Europeana le numeste „piese de origine” iar CLEPA (Asociatia Europeana a Producatorilor de Piese de Schimb) lenumeste OEM si OES, distinctie pe care cea mai mare parte a consumatorilor nu o cunoaste.

Mitul 2: Toate piesele care nu sunt originale sunt contrafacute.

Piesele de calitate echivalenta sunt certificate de autoritatile abilitate. Ele se potrivesc in momentul instalarii, dar nu sunt asamblate pe masini in momentul productiei. Atunci cand sunt alese de catre soferi acestia iau in calcul diverse criterii, inclusiv bugetul, gradul de utilizare al masinii sau preferintele personale.

Mitul 3: Piesele originale se regasesc doar la retele de dealeri ale producatorilor de masini.

Distribuitorii independenti comercializeaza doua tipuri de piese: „piese de origine” si „piese de calitate echivalenta”. Dintre ele produsele „de origine” sunt comercializate atat de catre reprezentantele oficiale ale producatorilor de masini, cat si de catre distribuitorii independenti.

Mitul 4: Piesele produse de catre producatorii independenti sunt nesigure pentru consumator.

Legislatia europeana prevede masuri in ceea ce priveste instrumentele care asigura siguranta pieselor de schimb livrate pe piata. Indiferent de tipul ei (IAM,OES,OEM), o piesa de schimb produsa de un producator independent trece printr-un proces de omologare de catre organismele abilitate.