DACIA LODGY POATE FI COMANDATA

Daca pana acum am vazut doar poze si am speculat diverse informatii auzite din stanga si din dreapta, iata ca Dacia Lodgy ne este dezvaluita la Salonul Auto de la Geneva in toata splendoarea ei.

Masina este mare si spatioasa si pe aceasta idee s-a mers si la prezentare, cand dupa ce a sosit pe podium din masina s-au dat jos 5 muzicieni fiecare cu instrumentul sau.  Lodgy poate fi comandat in versiuni de 5 sau 7 locuri la fel ca si Loganul MCV, insa spatiul pentru cei doi pasageri in plus de la varianta cu 7 locuri este ceva mai mare.

2 DIN Lodgy

In premiera pentru marca Dacia avem sistem de navigatie 2 DIN integrat in consola centrala sau un aspectuos radio CD tot 2 DIN in varianta standard. Pentru cei care nu cunosc aceasta semnificatie, 2 DIN se refera la locul ocupat de unitatea audio, astfel modelele clasice sunt 1 DIN iar modelele mai dezvoltate cu ecrane si butoane mai mari se numesc Double DIN sau 2DIN.   Alte noutati ar fi si comenzile pe volan, atentie nu pe consola directiei ci direct pe bratele volanului, asistenta la parcare sau luminile de zi (obligatorii dealtfel pentru masinile noi).

Pentru doritorii de scaune incalzite in oferta Dacia, asteptarea a luat sfarsit. Daca pana acum echiparile pentru scaune incalzite nu erau disponibile si pentru Romania, iata ca Lodgy va ofera si aceste optionale pentru ocupantii locurilor din fata.

Ceasurile de bord au un design radical schimbat fata de modelele actuale, vitezometrul de dimensiune mare a fost incadrat pe mijlocul instrumentarului, in dreapta aparand un afisaj LCD monocrom de dimensiuni extinse. Culoarea clasica portocalie a luminilor de bord a fost pastrata, insa au fost adaugate pentru design inele cromate late pentru ceasurile de bord.

Modelul se va fabrica tocmai in Maroc, la fabrica Renault din Tanger, deoarece uzina de la Mioveni lucreaza deja la capacitate maxima cu gamele actuale Logan, Sandero si Duster.

Mai sunt multe de spus, insa ne oprim aici si va lasam sa descoperiti Dacia Lodgy in showroom unde sigur veti ramane surprins de calitatile acestuia.

 

Foto: www.dacia.ro

Copyright www.daciashop.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.